TransINFO informează: Două organizații maghiare ale transportatorilor solicită o creștere imediată a tarifelor de transport cu aprox 15-20% în Ungaria.
Federația Națională a Transportatorilor Privați (NiT Hungary) și Asociația Maghiară de Transport Rutier (MKFE) declară, de asemenea, că sunt necesare majorări ale salariilor șoferilor.
Potrivit organizațiilor sus-menționate, în contextul în care piața locală dă semne că s-ar afla într-un proces de deteriorare, singura soluție pentru sectorul transporturilor este creșterea prețurilor.
Acest lucru ar garanta echilibrul financiar al lanțului de aprovizionare și va asigura viabilitatea economică a întreprinderilor mici și mijlocii, dar și a celor mari care activează în industrie.
Costurile transportatorilor au crescut semnificativ în ultimii ani, primele de asigurare au crescut și ele de la trei la patru ori, prețurile la combustibili s-au dublat. Taxele rutiere și salariile continuă să crească. Marja de profit a sectorului este puțin peste 2%. Nivelul actual al prețurilor din transport nu asigură menținerea capacității operaționale de bază „, a declarat György Szabó, președintele IFEFE, o asociație care reunește un sfert din transportatorii maghiari de mărfuri,
Creșterea prețurilor ar viza doar operațiunile de transport internațional, deci nu ar afecta costurile finale ale operațiunilor de transport intern, au mai subliniat sindicaliștii.
„Numărul companiilor de transport de pe piață a scăzut semnificativ”
Situația dificilă a transportatorilor maghiari este, de asemenea, afectată de lipsa unui sistem de protecție economică pe piața internă, dar și de concurența puternică ce vine din partea transportatorilor din afara UE.
Potrivit lui Szabó, aproape o mie de companii de transport au dispărut din Ungaria, din cauza dificultăților financiare cauzate în mare parte de preturile tot mai mari.
Organizațiile din Ungaria subliniază, de asemenea, că în ultimii ani, unele țări din Europa de Vest au implementat o serie de legi care protejează propriile piețe și aplică dispoziții care, pe lângă amenzi, impun sarcini administrative împovărătoare asupra companiilor est-europene.
Cu toate acestea, luând în considerare procesele de luare a deciziilor la nivel de Uniune și în special prevederile din Pachetul de Mobilitate care, cel puțin teoretic, ar trebui să reprezinte un progres în legislația privind transportul rutier, maghiarii nu se așteaptă la nicio schimbare pozitivă la nivel comunitar.
Clienții vor trebui să accepte noile majorări de prețuri
Conform reprezentanților celor doua organizații, clienții vor trebui să se adapteze noilor schimbări de tarife. Transportul rutier, afirmă aceștia, este cheia lanțului de aprovizionare iar creșterea tarifelor din transporturi este inevitabilă pentru a menține mii de locuri de muncă.
Aproximativ 95% din companiile de transport din Ungaria sunt de dimensiuni mici și mijlocii. Prin urmare, cheia supraviețuirii este o forță de muncă bine pregătită, care necesită condiții de salarizare și de muncă la nivel european; nu putem face asta decât în condițiile unor majorari tarifare globale. Acest lucru va permite de asemenea transportatorilor mici și mijlocii să plătească salarii la nivel european” – spune György Szabó.
“Există suficienți șoferi în țară, dar o mare parte din ei lucrează în Europa de Vest. A-i aduce înapoi necesită majorări salariale, ceea ce va duce la creșterea costurilor și la creșterea prețurilor” – a adăugat și László Füle, președintele NIT, organizație patronală care reunește peste 3.700 de companii.
Vă mai reamintim că in ultimele câteva luni, Ferenc Lajkó, Președintele Waberer’s, a menționat această necesitate privind creșterile tarifare în repetate rânduri, adăugând că Waberer’s a decis deja majorarea prețurilor cu 7-10%.
Sursa: TransINFO